Israel/alegeri: Likud şi centrul stânga, la egalitate; partidele arabe, a treia forţă în Knesset

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 18-03-2015 05:49

Partidul de dreapta al premierul israelian, Benjamin Netanyahu, se află în luptă strânsă cu lista de centru stânga a laburistului Isaac Herzog în sondajele realizate la ieşirea de la urne, difuzate de posturile de televiziune după alegerile anticipate de marţi, scrie AFP. 

Partidul Likud al lui Netanyahu este creditat cu 28 de mandate, cu unul în plus faţă de centru stânga, conform unei estimări. Cele două liste se află la egalitate cu 27 de mandate în alte două proiecţii. 

Pe de altă parte, lista comună formată de partidele arabe din Israel a devenit marţi seară, pentru prima dată în istoria ţării, a treia forţă din Parlament, cu 13 deputaţi aleşi, potrivit aceloraşi sondaje. 

Canalele particulare de televiziune 2 şi 10 creditau această listă, ce reuneşte patru partide prezentând candidaţi evrei şi arabi, cu 13 locuri, în timp ce canalul unu al televiziunii naţionale le acorda 12 mandate, la ora 22.00 (20.00 GMT), ora închiderii secţiilor de votare.AGERPRES