Oamenii lui Băsescu îi duc dorul Elenei Udrea

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 24-03-2015 15:49
Actualizat: 24-03-2015 16:49

Arestarea Elenei Udrea a produs o undă de șoc în PMP, pe care nici măcar venirea lui Traian Băsescu aproape de partid nu o poate atenua. Vicepreședintele PMP, Gabriel Berca, susține că Elena Udrea are oricând un loc în PMP.

”A fost o chestiune de imagine care a afectat PMP. Îmi doresc ca momentele prin care trece Elena Udrea să nu însemne altceva decât că este nevinovată şi că va avea parte de o Justiţie corectă. Întotdeuna va exista un loc şi pentru Elena Udrea în PMP. Îmi doresc să treacă cu bine peste ceea ce i se întâmplă acum. Am fost la câteva conferinţe judeţene şi am simţit oameni entuziaşti şi dornici să-şi facă treaba. Am simţit acel sentiment pe care l-am mai simţit la un moment dat în politică: că se poate. Am văzut un Traian Băsescu care a făcut o radiografie a lipsei de guvernare a lui Victor Ponta. Avem o responsabilitate să facem un altfel de a face politică. Există riscul ca aceşti oamni să nu se regăsească în PMP. Avem sprijinul lui Traian Băsescu, dar răspunderea este la noi, trebuie să fie pe picioarele lui”, a declarat Gabriel Berca, la Adevărul Live.