SURSE - PNL și Geoană pregătesc lovitura

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 27-03-2015 07:19

PNL și PSRO-ul lui Mircea Geoană s-au luat cu acte, după ce au semnat un acord de guvernare. Această mutare vine în pregătirea unui plan mai extins al liberalilor, care se pregătesc să dea o mică lovitură în Parlament.

Surse din PNL ne-au precizat că în perioada imediat următoare va fi finalizat cu adevărat programul de guvernare, iar asta va aduce după sine o serie de mișcări în Parlament.

”Veți vedea cât de curând că avem susținere majoră în Parlament și vor veni oamenii alături de noi. Inclusiv de la PSD, dar și alții vor veni alături de noi. Corabia se scufundă, Ponta se duce în jos și noi nu vom pierde această ocazie”, ne-au declarat surse din PNL.

Sursele noastre susțin că lovitura, de această dată, va veni la Camera Deputaților, acolo unde PNL ar pregăti o infuzie masivă. ”Nu pot să vă spun acum un număr precis, dar vor fi destul de mulți. Suficient de mulți încât să zgâlțâie bine PSD. Aș zice în jur de 10 oameni, cam așa, dacă nu mai bine”, ne-au mai spus surse din PNL.