INCREDIBIL Ce a făcut pilotul sinucigaș înainte de a se urca în avionul morții

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 27-03-2015 23:00

Ies la iveală detalii incredibile despre pilotul sinucigaș din avionul morții! Andreas Lubitz, copilotul companiei Germanwings, a achiziționat două autoturisme Audi, cu doar câteva săptămâni înainte să devină principalul artizan al tragediei din Alpi. Pe de altă parte, mai mulți membri ai clubului aeronautic din Montabaur, localitatea natală a copilotului, spun că Lubitz cunoștea perfect sectorul montan în care a ales să moară și să curme alte 149 de vieți

Unul dintre automobile era pentru iubita lui. Mașinile au fost cumpărat de la o reprezentanță Audi aflată chiar în vecinătatea apartamentului din Dusseldorf în care pilotul a locuit cu iubita. Una dintre ele le fusese livrată cu numai cîteva zile înainte de nenorocire. Cuplul traversa însă o perioadă dificilă. Potrivit unor informații vehiculate de presa germană și preluate de presa britanică, este posibil ca Lubitz și iubita lui să se fi despărțit.

Pasionat de zborul liber în planor, Andreas Lubitz a luat primele lecții de pilotaj în clubul aeronautic din orașul natal, Montabaur, care efectua regulat stagii de pregătire în Alpes-de-Haute-Provence, scrie Le Parisien. „Sunt sigur că Andreas a participat la cel puțin două astfel de stagii cu noi la Sisteron (mică localitate din Alpes-de-Haute-Provence)”, și-a amintit Ernst Müller, un septuagenar, membru al clubului aeronautic din Montabaur.