Se cere demisia lui Teodorovici. Ce a facut este 'absolut revoltator'

Autor: A. Dumitrescu, Redactor
Publicat: 28-03-2015 12:23

Ministrul Fondurilor Europene Eugen Teodorovici, propus pentru functia de ministru al Finantelor este intr-o pozitie ingrata - i se cere demisia din Guvern. PMP sustine ca votul sau din Senat impotriva arestarii lui Dan Sova este 'absolut revoltator' in conditiile in care el ar trebuie sa respecte principiile Uniunii Europene si sa nu actioneze impotriva intereselor Romaniei votand impotriva unei solicitari DNA.

"Partidul nostru a luat act de poziția domnului ministru Teodorovici care, în calitate de senator în Parlamentul României, a votat la vedere împotriva reținerii și arestării senatorului PSD, Dan Coman Șova. Această atitudine sfidătoare din partea unui membru al Guvernului României, condus de către prim-ministrul Victor Viorel Ponta, îl obliga pe ministrul Teodorovici să-și prezinte demisia din înalta demnitate publică.

În condițiile în care România este supusă unui profund proces de monitorizare de către Comisia Europeană, în ceea ce privește reforma în justiție, este absolut revoltător ca ministrul care gestionează în cadrul executivului relația cu Comisia Europeana să acționeze împotriva intereselor României, votând împotriva solicitării Direcției Naționale Anticorupție. Ministrul Eugen Orlando Teodorovici, propus pentru funcția de ministru al Finanțelor, nu mai poate deține nicio funcție publică în cadrul Guvernului României, atât timp cât prin atitudinea sa a demonstrat clar că este străin de valorile care stau la baza Uniunii Europene, precum respectul față de statul de drept si independența justiției", se arata intr-un comunicat al PMP.