Tăriceanu, imun la critici. Noi precizări după scandalul provocat de votul în cazul Șova

Autor: Radu Pop, Colaborator
Publicat: 30-03-2015 11:38
Actualizat: 30-03-2015 11:53

Președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu susține că Senatul României a acționat legal și că nu există nici un conflict de natură constituțională în ceea ce privește votul dat pentru Dan Șova.

În contextul numeroaselor critici, Tăriceanu a explicat de ce în cazul votului pentru imunitatea lui Dan Șova s-a ținut cont de o prevedere a regulamentului Senatului și nu de Constituție și a precizat că votul în cazul Șova nu va fi reluat.

Procedura a fost îndeplinită, nu a existat nicio contestație, așa încât nu poate fi acceptat un astfel de demers! Nu numai din punctul meu de vedere, e o neconcordanță între prevederea constituțională și cea din regulament. Acest lucru se poate rezolva, am văzut că sesizările trimise către CCR de președinte și PNL vizează acest lucru. Vă explic de ce s-a ținut cont de regulament. Până nu se face modificarea regulamentului sau nu apare o sesizare a curții, rămâne în vigoare actuala prevedere.Cred că am dat un mesaj foarte clar privitor la independența Parlamentului și principiul separației puterilor în stat. E un principiu de la care nu am să abdic. Parlamentul nu va primi indicații”, a declarat șeful Senatului.