Franța: Fostul președinte are statut de martor asistat

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 01-04-2015 19:52
Actualizat: 01-04-2015 22:12

Fostul preşedinte conservator francez Nicolas Sarkozy a fost interogat miercuri de un tribunal din Paris în dosarul referitor la penalităţile ce i-au fost imputate pentru neregulile din finanţarea campaniei sale electorale şi a fost declarat 'martor asistat', statut premergător inculpării, relatează publicaţia Le Monde.

Conform legislaţiei franceze, plafonul cheltuielilor electorale pentru un candidat la preşedinţie este de 22,2 milioane de euro. Întrucât Sarkozy nu a reuşit să se încadreze în acest plafon, partidul său, Uniunea pentru o Mişcare Populară (UMP) a decis să preia circa 18,5 milioane de euro din chletuielile pentru campania din anul 2012, apelând la diverse scheme financiare frauduloase.

Sesizând ilegalitatea, Consiliul Constituţional a respins conturile de campanie şi i-a aplicat lui Sarkozy personal o penalitate de 363.615 de euro, dar şi aceasta a fost plătită iniţial tot de UMP. În consecinţă, justiţia franceză a deschis un nou dosar în octombrie 2014.

Drept urmare, Nicolas Sarkozy a rambursat partidului suma pe care acesta a plătit-o în locul lui, dar justiţia a apreciat că infracţiunea rămâne şi a decis continuarea procesului, între timp fiind inculpaţi fostul şef al UMP, Jean-François Copé, şi fostul trezorier al acestei formaţiuni, Catherine Vautrin.

Sarkozy nu a fost deocamdată inculpat, dar în urma audierii de miercuri a fost plasat sub statutul de 'martor asistat', care în dreptul francez este rezervat persoanelor despre care judecătorii dispun de indicii că ar fi participat la comiterea de infracţiuni şi este ultima etapă înaintea punerii sub acuzare, scrie agerpres.ro