Cristoiu despre Carmen Iohannis: E grețos ce se întâmplă

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 03-04-2015 08:15

Ion Cristoiu nu o are deloc la inimă pe Carmen Iohannis. Deranjat de atenţia care i se dă acesteia în presă, jurnalistul o compară pe soţia preşedintelui cu Elena Ceauşescu şi afirmă că s-a ajuns la un cult al personalităţii greţos. Totul, evident, pe interes.

"Nimic n-am urît mai mult decît Cultul personalității unui om viu. Alcătuirea din carne și păr, dătătoare de ghiorăieli și de sughițuri, om în ultimă instanță, devenea, sub puterea peniței muiate pentru a deveni limbă dulce și parfumată, statuie ecvestră în viață.

Mai grețos decît Cultul personalității unui ștab e Cultul personalității consoartei ștabului. Pentru că împarte sau a împărțit sforăielile cu Ștabul respectiv și l-a surprins în lin exercițiu de Post coitum omne animal triste, nevasta se transformă imediat în Cineva.

A fost asta cu Elena Ceuașescu.

După care a venit o pauză mare, dictată de bunul simț al celor ajunși la Cotroceni.

La Cotroceni e acum Klaus Iohannis.

Vezi şi: Toate privirile pe Carmen Iohannis la primirea lui Erdogan / FOTO

Din motive pe care le știu, dar despre care pudoarea îmi interzice să vorbesc, Carmen Iohannis, în civilie o stimabilă profesoară de liceu, e singura care deține andreaua cu care se poate pătrunde pînă la simțirea Tabloului umblător de la Cotroceni.

Mirosind asta, golănașii din presă, din politică și din Structuri, s-au gîndit că un ce profit s-ar putea trage nu din cultivarea lui Klaus Iohannis, că oricum nu știe pe ce lume trăiește, ci din cultivarea consoartei, prin intermediul căreia s-ar putea obține multe favoruri de la soțul supus pantofiorului conjugal.

Așa s-a ivit și s-a crescut, în premieră postdecembristă, un Cult al personalității de un fel aparte:

Cultul personalității nevestei.

Să fim bineînțeleși.

Pot fi situații în care consoarta unui ștab e ea însăși o personalitate.

Pînă la urmă, Elena Ceaușescu avea funcții pe linie de partid și de stat, chiar dacă dobîndite datorită ipostazei de nevastă.

Cultul personalității ei nu viza atît postura de nevastă pur și simplu, ci postura de persoană oficială.

Carmen Iohannis e cultivată însă numai și numai pentru că e nevasta lui Klaus Iohannis", scrie Cristoiu pe blogul personal.

Vezi şi: Carmen Iohannis a dat lovitura