Elena Udrea, ultima speranţă înainte de Paşte

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 10-04-2015 07:18
Actualizat: 10-04-2015 09:50

Elena Udrea mai are o ultimă speranţă înainte de Paşte. Cererea Elenei Udrea prin care solicită înlocuirea arestului preventiv cu o măsură mai uşoară, respectiv arest la domiciliu sau control judiciar în dosarul "Gala Bute", se va judeca vineri de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Potrivit Agerpres, cererea a fost înregistrată pe 3 aprilie.

Pe 23 martie, Curtea Supremă a prelungit cu 30 de zile arestul preventiv în cazul Elenei Udrea.

Aceeaşi măsură a fost luată şi în cazul lui Rudel Obreja şi Tudor Breazu, iar Gheorghe Nastasia va sta în continuare în arest la domiciliu.

În dosarul "Gala Bute", Elena Udrea a fost acuzată iniţial de abuz în serviciu, tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite şi luare de mită. Ulterior, DNA a pus-o sub acuzare pentru alte trei infracţiuni de luare de mită.

Elena Udrea mai este cercetată şi în dosarul "Microsoft", însă ea nu are nicio interdicţie în acest dosar.

Vezi şi: Vrăjitoarea care a prezis arestarea Elenei Udrea și a lui Radu Mazăre lovește din nou: Vor fi LIBERI