Piedone, în locul lui Daniel Constantin la Cotroceni / VIDEO

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 20-04-2015 15:22
Actualizat: 20-04-2015 16:13

Preşedintele Klaus Iohannis a invitat luni la Palatul Cotroceni partidele şi formaţiunile politice reprezentate în Parlament, pentru consultări privind stadiul legislaţiei electorale şi procedurile parlamentare de încuviinţare a cererilor justiţiei.

Delegaţia PC a ajuns la Cotroceni la ora 15.00. Aşa cum stiripesurse.ro anunţa încă de sâmbătă, prim-vicepreşedintele Cristian Popescu Piedone conduce delegaţia Partidului Conservator la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis. El a fost delegat în acest sens de preşedintele partidului, Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, care luni se va afla la Bruxelles, la discuţii cu comisarul UE pentru Agricultură, Phil Hogan.

Delegaţia condusă de Cristian Popescu Piedone este compusă din Bogdan Ciucă, Eugen Durbacă, Damian Florea şi Avram Constantin. Din delegaţia va mai face parte şi ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, care deşi nu este membru de partid a fost totuşi susţinut de PC pentru a prelua portofoliul.