Udrea reevalueaza - Exista si judecatori curajosi si corecti

Autor: A. Dumitrescu, Redactor
Publicat: 21-04-2015 12:57
Actualizat: 21-04-2015 14:10

Elena Udrea a atacat in ultima perioada Justitia di Romania. Ea a acuzat procurorii si judecatorii de abuzuri si a lasat sa se inteleaga ca a pierdut increderea in sistemul juridic. Insa Udrea pare sa fi reevaluat situatia dupa ce colega sa de celula a fost eliberata din arestul preventiv dupa 4 luni de detentie.

"Există foarte mulţi judecători curajoşi şi corecţi, care îşi respectă meseria şi aplică legea.

Colega de cameră a Elenei Udrea din ultimele două luni, acuzată de evaziune fiscală, a fost eliberată şi pusă sub control judiciar ieri. Decizia vine după patru luni petrecute în mod nejustificat în arest, aşa cum a constatat, de altfel, şi ultimul complet de judecată.

E o măsură care arată că normalitatea în sistemul judiciar poate fi uşor atinsă dacă există oamenii potriviţi care să aibă curajul să facă asta. Decizia de ieri reîntoarce lucrurile la stadiul lor firesc: cercetarea penală să se desfăşoare cu omul în libertate, care este nevinovat până la pronunţarea unei sentinţe judecătoreşti.

În cazul fostei colege de celulă a Elenei Udrea, arestarea nu a avut nicio noimă – în patru luni, această femeie a fost audiată o singură dată şi atunci la cererea ei. Mai mult, foste colege de muncă, în dosare similare, cu acuzaţii similare, au fost puse sub control judiciar încă din urmă cu două luni, în timp ce, pentru ea, purgatoriul a fost prelungit total nejustificat.

Această situaţie arată cât de important este şi curajul completului de judecată de a analiza o speţă şi de a privi dincolo de referatele procurorilor, care administrează probe doar împotriva inculpaţilor, nu şi în favoarea lor, aşa cum cere legea", a scris pe pagina de Facebook a Elenei Udrea, echipa ei de comunicare.