Ministrul OZN, acuzat de plagiat

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 28-04-2015 21:57
Actualizat: 28-04-2015 22:56

Liberalii vin cu o noua acuzatie de copy-paste la adresa lui Victor Ponta si a ministrului Apararii, Mircea Dusa. Senatorul Marinica Dinca spune ca este vorba de o propunere liberala care prevede majorarea  indemnizațiilor invalizilor de război, a veteranilor și văduvelor de război.

"Astfel, mai mulți senatori PNL au depus, încă din anul 2014, un proiect de lege privind  majorarea  indemnizațiilor invalizilor de război, a veteranilor și văduvelor de război, cu numărul de înregistrare L396/2014. Această propunere a fost adoptată de Senat în data de 24 februarie 2015. În acest moment, proiectul se află la Camera Deputaților, unde a primit avize favorabile, dar e ținut la ”sertar” de Valeriu Zgonea, deși termenul de adoptare este depășit.

Constatăm, însă, cu surprindere, că premierul Victor ”Copy-Paste” Ponta și tovarășul său, ”Dușa OZN”, au preluat propunerea PNL și intenționează să o adopte în Guvern, prin Ordonanță de Urgență, deși aceasta se află în dezbatere parlamentară. În acest sens, ministrul Dușa a anunțat că Guvernul va adopta miercuri o OUG care prevede creșterea pensiilor veteranilor de război, el susținând, în mod ipocrit, că proiectul ar fi fost inițiat de MApN și MAI.

În realitate, nici MApN și nici MAI nu au pus în dezbatere publică un astfel de proiect. Și, mai mult, Ponta și Dușa au confiscat fără drept de apel propunerea PNL, deși Guvernul a dat punct de vedere negativ la Senat, susținând că impactul bugetar ar fi foarte mare", sustine senatorul intr-un comunicat de presa.