Partidul lui Vlad Țepeș pentru prima dată în sondaje cu o cifră interesantă

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 30-04-2015 13:10
Actualizat: 30-04-2015 14:17

Primul sondaj în care apare Partidul România Unită arată că partidul lui Vlad Țepeș, supranumit așa din cauza siglei, are 3 la sută în opțiunile de vot ale românilor. Sondajul apare într-o perioadă în care partidul fondat de deputatul Bogdan Diaconu este în mijlocul dezbaterilor aprinse legate de legea prin care romii să fie denumiți ”țigani”, depusă de liderul PRU marți la Parlament.

PRU se definește pe sine ca partid naționalist modern și are ca efigii imaginea lui Vlad Țepeș și doctrina lui Nicolae Iorga, național-democrația. Recent, un alt sondaj a relevat că personalitățile istorice precum Vlad Țepeș și Nicolae Iorga se află în topul simpatiei românilor.

PRU mai are un an de zile să demonstreze că poate transforma simpatia de care se bucură în mediul online, unde mesajele liderului său au parte de mii de like-uri și comentarii, în voturi, dar semnele sunt încurajatoare prin comparație cu alte proiecte politice noi care au rămas la stadiul de anunț. Astfel, deși mai mulți lideri politici au anunțat că vor întemeia partide noi, precum Monica Macovei, Mircea Geoană sau Daniel Fenechiu, Partidul România Unită este primul și singurul care a și ajuns să fie înregistrat oficial.