Băsescu simte pericolul şi şi-a găsit o nouă ţintă

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 01-05-2015 13:33

Invitat aseară la emisiunea lui Cătălin Striblea de la B1, ”Ultimul cuvânt”, Traian Băsescu a declarat de la bun început că nu dorește să i se adreseze numărului 2 din PRU, Augustin Hagiu, aflat în platou, că nu intră în dialog cu el și că nu vrea replică de la el. Iată cum și-a început Băsescu intervenția la B1: ”Domnul Striblea, vreau să fie foarte clar, nu mă adresez unuia dintre invitații Dvs., domnului Hagiu. Dânsul e superpolitizat, are o mânie, deci n-aș vrea nici să am replici de la dânsul dacă este posibil”.

Augustin Hagiu este prim-vicepreședintele Partidului România Unită și a confirmat temerea lui Băsescu pentru că i-a dat fostului președinte următoarea replică: ”Suntem din filme total diferite, eu și Băsescu, suntem și generații diferite, eu sunt propriul regizor al filmului în care joc, scenariul mi-l scriu singur, sunt o persoană liberă și necompromisă până acum, sunt la linia de start într-o competiție politică, dânsul e în afara stadionului și aruncă cu petarde. N-am nevoie de replicile dânsului dar dacă intră în această seară în emisiune, vă rog acordați-i această șansă să-mi trântească vreo replică, abia o aștept. Sunt un tip anti-sistem, în filmul meu nu apare locația Nana, nici Mihăileanu și nici personaje gen Bica. Asta e diferența între noi”.

Într-un sondaj recent al CSCI, publicat de știripesurse AICI Partidul România Unită, fondat de deputatul Bogdan Diaconu, are o intenție de vot de 3 la sută, în timp ce PMP, partidul drag lui Traian Băsescu, are doar 1 la sută.