Finanțele lansează obligațiuni pentru populație pentru prima dată din 2005

Autor: Radu Pop, Colaborator
Publicat: 06-05-2015 10:45

Ministerul Finanţelor Publice ar putea lansa în iunie obligaţiuni pentru populaţie, pentru prima dată din 2005, anunță șeful Trezoreriei.

Șeful Trezoreriei spune că Finanţele încearcă să lanseze emisiunea în prima jumătate a anului şi să găsească un moment de piaţă favorabil. Titlurile vor fi promovate printr-un program de marketing care va include prezentări în oraşele mari, la Ministerul Finanţelor şi Bursă.

Emisiunea va fi intermediată de un consorţiu de bănci format din BCR, BRD şi Raiffeisen, potrivit rfi.ro. Băncile au fost selectate printre altele în funcţie de reţeaua de distribuţie şi puterea de vânzare, potrivit lui oficialului de la Trezorerie.

Un titlu de stat va costa 1.000 de lei. Bondurile vor avea o valoare de cel puţin 100 de milioane de lei, o maturitate de până în trei ani şi dobânda din piaţă, în prezent de circa 2% pe an.

Finanţele nu au mai emis titluri de stat pentru populaţie din 2005, când utiliza rata inflaţiei ca referinţă pentru randament, la care se adăuga o marjă fixă.