ULTIMA ORA: Nou cutremur DEVASTATOR in NEPAL

Autor: A. Dumitrescu, Redactor
Publicat: 12-05-2015 10:23
Actualizat: 12-05-2015 11:04

Nepalul este zguduit din nou de un cutremur devastator, informeaza Romania TV. In urma cu putin timp un cutremur cu magnitudinea de 7,4 grade a avut loc in tara care inca se lupta sa isi revina dupa cutremurul de luna trecuta care a dus la moartea a peste 8000 de persoane.

Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 grade s-a produs marţi în Nepal, cu epicentrul la nord-est de Kathmandu, zona cea mai afectată de seismul din 25 aprilie, a anunţat Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (United States Geological Survey - USGS), informează Reuters, AFP şi EFE.

În capitala Kathmandu, oamenii s-au grăbit să iasă din clădiri. Mişcarea seismică s-a resimţit şi în capitala Indiei, conform Reuters.

Epicentrul cutremurului, care a lovit în apropiere de tabăra de bază pentru escaladarea Everestului, a fost măsurat la o adâncime superficială de aproximativ 19 km.

Un cutremur cu magnitudinea 7,8 grade a lovit pe 25 aprilie Nepalul, provocând decesul a cel puţin 8.046 de persoane şi rănind mai mult de 17.800 de persoane, aminteşte Reuters.

AGERPRES