Craciun Pantea, cel mai varsnic jandarm din Romania, a incetat din viata

Autor: A. Dumitrescu, Redactor
Publicat: 15-05-2015 20:43

Cel mai în vârstă jandarm din România, veteranul de război locotenent (r) Crăciun Pantea, a murit vineri, la vârsta de 105 ani, după ce în ultima perioadă s-a confruntat cu unele probleme de sănătate, a anunţat Emilia Fânaţă, ofiţer Informare, relaţii publice şi cu publicul al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ).

Crăciun Pantea a sărbătorit împlinirea vârstei de 105 ani în luna ianuarie, alături de rude, prieteni şi, nu în ultimul rând, de reprezentanţi ai conducerii IJJ Arad.

"Trupul neînsufleţit a lui Crăciun Pantea a fost depus la o casă mortuară din municipiul Arad, urmând să fie condus pe ultimul drum duminică, locul şi ora înmormântării urmând să fie anunţate de către familie", a declarat vineri pentru AGERPRES mr. Emilia Fânaţă.

Crăciun Pantea s-a născut în 25 decembrie 1909, în localitatea Călacea din judeţul Bihor, naşterea fiindu-i însă înregistrată la data de 11 ianuarie 1910.

La 5 aprilie 1932, Crăciun Pantea a fost încorporat în rândul efectivelor de jandarmi, efectuând stagiul militar până în anul 1933, când a fost lăsat la vatră, cu gradul de sergent.

Odată cu intrarea României în cel de-Al Doilea Război Mondial, pe 11 octombrie 1943, Crăciun Pantea a primit ordinul de concentrare prin care a fost trimis pe front în linia întâi, luptând în cadrul Batalionului de Jandarmi din Divizia 19 Română.

În urma luptelor duse pe teritoriul URSS, pe 26 aprilie 1944 a căzut prizonier, petrecând în lagărele de prizonieri de război nu mai puţin de şapte ani, întorcându-se în ţară din prizonierat la 21 aprilie 1951.

AGERPRES