Trei judecători uciși în Sinai

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 16-05-2015 17:10

Trei judecători egipteni au fost ucişi şi trei au fost răniţi, sâmbătă, în nordul peninsulei Sinai, teatrul unor atentate jihadiste vizând în special forţele de securitate, a indicat pentru AFP un reprezentant al poliţiei locale.

Atacul, primul vizând magistraţi în Sinai, a intervenit la câteva ore după ce justiţia egipteană l-a condamnat la moarte pe fostul preşedinte Mohamed Morsi, destituit de armată în iulie 2013.

Grupările jihadiste, care revendică adesea atentatele comise împotriva forţelor de ordine, susţin că atacurile lor sunt un răspuns la represiunea sângeroasă lansată împotriva susţinătorilor lui Morsi, după destituirea acestuia, şi care a făcut peste 1.400 de morţi.

Atacul a avut loc în oraşul Al-Arich, capitala şi cel mai mare oraş al provinciei Sinaiul de Nord. Indivizi înarmaţi au deschis focul asupra vehiculului în care se aflau şase judecători, care veniseră din Ismailia (nord-est) pentru audieri la Al-Arich, a precizat reprezentantul poliţiei.

Mohamed Morsi a fost condamnat la moarte sâmbătă, în primă instanţă, împreună cu alţi 100 de acuzaţi pentru organizarea unei evadări în masă dintr-o închisoare şi pentru violenţele comise în timpul revoltei din 2011 împotriva lui Hosni Moubarak. Unii dintre cei acuzaţi împreună cu Morsi aparţin de mişcări jihadiste ce îşi au bazele în Sinai.

Ministerul egiptean de Interne a decretat stare de alertă întărită în toată ţara, anulând până la noi ordine concediile de odihnă ale poliţiştilor.