PSD respinge dublarea alocaţiei pentru copii

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 19-05-2015 13:54
Actualizat: 19-05-2015 22:26

Comisia de muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor a respins, marţi, proiectul PNL privind dublarea alocaţiilor pentru copii.

Legea a primit aviz negativ în urma celor 11 voturi ale PSD, care s-a opus măririi alocaţiilor pe motiv că nu există fonduri bugetare suficiente.

Proiectul a fost respins de Senat, iar decizia finală va fi luată de Camera Deputaţilor. În luna martie, într-un schimb de repici pe reţelele de socializare cu Alina Gorghiu, premierul Victor Ponta afirma că alocaţia lunară peste copii este de 84 de lei. În realitate, alocaţia este de câţiva ani la nivelul de 42 de lei, în ciuda promisiunilor de dublare din perioada USL.