Patru soldaţi ucraineni ucişi în estul Ucrainei în confruntările cu rebelii proruşi

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 20-05-2015 06:09

Patru soldaţi ucraineni au fost ucişi şi alţi doi răniţi marţi după-amiază în cursul confruntărilor cu rebelii proruşi din estul Ucrainei, au anunţat autorităţile ucrainene, citate de AFP şi Reuters. 

"În această după-amiază, în localitatea Katerinivka, din regiunea Lugansk, au avut loc tiruri. Patru militari ucraineni au fost ucişi şi alţi doi răniţi", a declarat Iaroslav Galas, purtător de cuvânt al administraţiei fidele Kievului din această regiune. 

Anterior în cursul zilei, un alt purtător de cuvânt militar ucrainean a spus că zece soldaţi au fost răniţi în lupte în estul separatist. 

Ilia Kiva, un responsabil al poliţiei fidele Kievului din regiunea vecină Doneţkului, aflată şi ea parţial sub control rebel, a anunţat la rândul său pe pagina sa de Facebook că separatiştii au declanşat în cursul serii "tiruri susţinute de mortiere, de tancuri şi de artilerie" asupra poziţiilor ucrainene la Şirokin, sat disputat de cele două tabere pe malul Mării de Azov. 

Situat în apropierea portului strategic Mariupol, ultimul mare oraş din estul rebel aflat sub controlul Kievului, această localitate este de săptămâni unul dintre punctele cele mai calde ale liniei frontului, în ciuda unui armistiţiu fragil convenit la jumătatea lui februarie. 

Conflictul armat dintre armata ucraineană şi rebelii proruşi s-a soldat cu peste 6.200 de morţi din aprilie 2014, notează AFP.AGERPRES