Ponta, despre jurnalişti: 'Proşti care publică ştiri'

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 20-05-2015 12:59
Actualizat: 20-05-2015 13:57

Premierul Victor Ponta continuă războiul cu jurnaliştii, prin declaraţii ironice şi chiar jigniri. În debutul şedinţei de Guvern de miercuri, premierul a vorbit despre faptul că noul ministru al Dezvoltării, Sevil Shhaideh, a fost numită de presă "fina lui Dragnea".

"Am aflat că doamna ministru, deşi este musulmană, are un naş creştin. Deci nici nu ştiu dacă să râd sau să plâng când aud atâţia proşti care publică ştiri, dar, mă rog, asta e, v-aţi obişnuit, cred, în cei doi ani şi jumătate, cu tot felul de lucruri de acest gen. Vreau să îi mulţumesc lui Liviu şi să îi spun că mă bazez şi ne bazăm în continuare ca toate proiectele pe care le-am început să le putem duce la bun sfârşit", a afirmat prim-ministrul.

Înformaţia că Liviu Dragnea ar fi naşul lui Sevil Shhaideh a fost lansată de senatorul PSD de Constanţa Nicolae Moga, nu a fost o invenţie a presei. Pentru că Shhaideh este musulmană iar în această religie nu există naşi, Liviu Dragnea a declarat că a fost doar martor la cununia acesteia.

Informaţia despre presupusa relaţie de rudenie dintre Dragnea şi Shhaideh a fost publicată de toată presa, inclusiv de publicaţiile simpatizate de premierul Victor Ponta.