S-a ținut de nas și acum i se arată ușa. Cum se scapă de balast în Epoca post-Iohannis

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 28-05-2015 06:29

S-a lăudat că l-a convins pe Klaus Iohannis să devină membru al PNL. Că l-a ajutat/convins să îi ia locul lui Crin Antonescu. Apoi că e unul din apostolii fuziunii dintre PDL și PNL. Acum după ce o țară întreagă a auzit chiar de la el că totul a fost de fapt ceva pestilențial i se arată ușa.

Potrivit informațiilor noastre zilele vicepreședintelui PNL Teodor Atanasiu în fruntea vechiului PNL sunt numărate. Verdele a fost dat din deal și se va pune în execuție în curând și pe linie de partid. Ce s-a întâmplat la Pitești (a fost huiduit la scenă deschisă și a fost împiedicat să își susțină discursul) grăbește decizia luată.

Rețeta e deja una clasică - în ideea întineririi cadrelor de conducere i s-a sugerat să facă pasul înapoi. La conducerea PNL București (vechi) va veni în curând un exponent al curentului invocat mai sus și co-președintele Alina Gorghiu a și îndicat deja cine ar putea fi:

”Luaţi-o ca pe o intuiţie la momentul acesta. Cred că va fi o persoană care să se încadreze în ideea de reformă a clasei politice", a declarat co-preşedintele PNL, întrebată dacă printre numele pe care PNL le ia în calcul pentru o candidatură la Primăria Capitalei se regăsesc Marian Petrache, Teodor Atanasiu, Cristian Buşoi sau Anca Boagiu.”

Potrivit acelorași informații până în acest moment cel vizat de „remanierea„ internă refuză cu încăpățânare soluția indicată.