S-a sucit Guvernul în privința profesiilor liberale?

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 28-05-2015 21:45
Actualizat: 29-05-2015 07:20

Situatie incerta pentru profesiile liberale: Guvernul s-a razgandit si nu mai modifica legislatia, asa cum promisese saptamana trecuta.

Activitatile independente desfasurate de profesiile libere sau in baza contractelor de drepturi de autor nu vor mai fi reclasificate in activitati dependente, anunta AvocatNet.ro, si asta in ciuda anuntului de saptamana trecuta al Guvernului Ponta.

Modificarile la normele de aplicare a Codului Fiscal, publicate astazi in Monitorul Oficial, nu cuprins masura anuntata de Executiv, care insemna practic ca activitatile independente urmau sa fie reconsiderate drept dependente.

Asadar, Hotararea de Guvern nr. 367/2015 privind modificarea Normelor de aplicare a Codului fiscal, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 373 din 28 mai 2015, nu contine nicio referire la faptul ca activitatile independente ar putea fi reclasificate in activitati dependente.

Ce anuntase Guvernul in urma cu o saptamana? Ca a adoptat un proiect de hotarare pentru modificarea Normelor de aplicare a Codului fiscal, abrogand punctul 1, care are urmatoarea prevedere:

O activitate poate fi reconsiderata (…) ca activitate dependenta, in cazul in care raportul juridic in baza caruia se desfasoara activitatea nu reflecta continutul economic al acestuia. Activitatile desfasurate in mod independent, in conditiile legii, care genereaza venituri din profesii libere, precum si drepturile de autor si drepturile conexe definite potrivit prevederilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, nu pot fi reconsiderate ca activitati dependente (…)"

Acest punct a ramas in vigoare insa si dupa HG-ul publicat astazi in Monitorul Oficial.

Pe de alta parte, in Codul Fiscal exista prevederi clara legata de conditiile in care activitatile independente pot fi considerate activitati dependente (ceea ce atrage recalcularea impozitului pe venit si a contributiilor sociale obligatorii). Ceea ce inseamna ca in acest moment exista o posibila contradictie intre Codul Fiscal (o lege) si Normele de aplicare a Codului Fiscal (o hotarare de guvern), fapt ce a dus deja la situatia in care Fiscul a reconsiderat incadrarea din activitate independenta in dependenta pentru angajatii mai multor companii (printre care si mutle din domeniul farma). Ca urmare a presiunilor aparute din partea patronatelor din domeniu, a unor companii vizate si din partea multo consultanti, Guvernul a anuntat o amnistie pentru cei carora Fiscul le-a recalculat sume imense de plata. Nu e clar ce se va intampla in continuare in situatii similare.

Preluare