China face o mutare ce provoacă îngrijorare! Avertismentul SUA: Riscul a crescut

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 29-05-2015 21:16

China a instalat sisteme mobile de artilerie pe o insulă disputată din Marea Chinei de Sud, acuză Departamentul american al Apărării, senatorul republican John McCain catalogând decizia drept "îngrijorătoare".

"Armata chineză a instalat sisteme de artilerie pe o insulă disputată", a declarat Brent Colburn, purtătorul de cuvânt al Pentagonului.

"Este o măsură îngrijorătoare, cu risc de escaladare a tensiunilor. China trebuie să înţeleagă că astfel de acţiuni sunt încălcări ale reglementărilor internaţionale", a declarat John McCain, preşedintele Comisiei Forţelor Armate din Camera americană a Reprezentanţilor.

"Nu intenţionăm să intrăm într-un conflict cu China, dar putem lua măsuri care să descurajeze China să mai aibă astfel de acţiuni", a subliniat McCain.

Beijingul susţine că are suveranitate asupra Arhipelagului Spratlys (Nansha Qundao), situat în Marea Chinei de Sud şi revendicat de Filipine, Malaysia şi Vietnam, anunță mediafax.ro