UDMR trimite un mesaj pentru PNL și un avertisment pentru PSD

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 30-05-2015 13:08
Actualizat: 30-05-2015 14:53

UDMR trimite un mesaj pentru PNL și un avertisment pentru PSD! Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat sâmbătă, la Consiliul Reprezentanţilor Unionali de la Târgu Mureş, că după ce va vedea textul moţiunii de cenzură anunţate de PNL Uniunea va lua o decizie referitoare la modul în care se va raporta la aceasta.

"Nu vom vota împotriva moţiunii de cenzură fiindcă nu e firesc. Acest lucru nu înseamnă că vom vota moţiunea de cenzură, fiindcă subiectul nu este unul prin care poţi să critici logic guvernul. Când vorbim despre votul prin corespondenţă poţi să spui că Parlamentul nu a făcut o lege, nu şi-a făcut Parlamentul treaba, dar asta nu e treaba guvernului. Nu poţi să critici Guvernul pentru ceea ce nu a făcut Parlamentul. De aceea, am spus că din punctul meu de vedere nu este un subiect pentru care poate fi criticat Guvernul. Putem critica Guvernul pentru foarte multe alte fapte şi mai ales în condiţiile în care noi am ajuns la un consens cu toţi liderii partidelor politice din Parlament pentru a asigura dreptul de vot pentru cetăţenii români care trăiesc în străinătate. (...) După ce vedem textul, vom lua o decizie cum ne vom comporta şi cum ne vom raporta la această moţiune, dar împotriva moţiunii nu vom vota", a afirmat Kelemen Hunor.

El a spus că, anul viitor, la alegerile parlamentare, orice cetăţean român, care locuieşte legal în străinătate, va putea vota după ce se va înscrie în prealabil.

"Sigur, acest lucru înseamnă şi o înregistrare prealabilă, dar e necesar să ştii cine votează ca să nu fie voturi multiple. Aşa fac şi nemţii, şi francezii şi este o procedură firească şi normală. Înregistrarea, conform legii, va începe cu 6 luni înainte de scrutin şi, în funcţie de numărul cetăţenilor care doresc să meargă la vot şi se înregistrează, vor fi înfiinţate secţii de votare. Cred că prin această înţelegere şi această modalitate dreptul la vot este asigurat", a precizat Kelemen Hunor.

Potrivit acestuia, miercurea trecută s-a discutat şi s-a convenit asupra celor mai importante puncte ale legii electorale inclusiv votul românilor din străinătate.

Liberalii au anunţat, la sfârşitul săptămânii trecute, că vor depune o moţiune de cenzură pe 5 iunie pe tema votului prin corespondenţă, scrie agerpres.ro