PSD-iștii spun ca PNL trage cu gloanțe oarbe

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 31-05-2015 22:08
Actualizat: 31-05-2015 22:43

Senatorul social-democrat Ioan Deneş consideră că moţiunile simple repetate depuse de Opoziţie, câte una pe săptămână, tergiversează procesul legislativ si spune ca PNL si-a facut "abonament" la motiuni simple din cauza lipsei susţinerii pentru o moţiune de cenzură.

„Opoziţia, în principiu PNL, promitea românilor cu mare popmă şi tam-tem că va depune o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ponta. După ce şi-au făcut numărătorile şi au numărat, mai prin plen, mai pe holuri, au constatat că nu ar avea nicio izbândă, niciun suuces o astfel de moţiune de cenzură. Drept urmare, aşa cum caracterizează o parte a Opoziţiei, şi mă refer la PNL, iar cuvântul la ordinea  zilei este demagogie, caracterizându-i o mare ipocrizie, s-au gândit să facă un abonament la moţiuni simple. Marţi, va fi a treia moţiune simplă succesivă, săptămânală, de aceea am denumit-o „abonament”. Au început cu moţiune pentru d-na Rovana Plumb de la Ministerul Muncii, după care au continuat cu secera lui Daniel Constantin şi ciocanul lui Victor Ponta, în ceea ce priveşte agricultura, acum urmează o moţiune simplă vizavi de sănătate”, a declarat senatorul PSD Ioan Deneş, în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit presei locale.

El a precizat ca motiunile PNL ar tergiversa activitatea de baza a Senatului.

"Vreau să vă spun că în prima zi a săptămânii noi avem vot pe o lege organică, legi foarte importante, iar dumnealor, pentru a împiedica votul pe aceste legi organice, au făcut acest abonament la moţiuni simple”, a  spus Denes.