Elevii din clasa a III-a nu vor avea manuale noi

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 03-06-2015 19:06

Elevii de clasa a III-a vor învăța în anul școlar 2015-2016 pe manualele vechi retipărite, a anunțat miercuri ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, în cadrul unei conferințe de presă.

Ministrul Educaţiei a mai afirmat că manualele de clasa a III-a vor fi retipărite în proporție de 15%.

Cîmpeanu a menționat că a primit o solicitare de la Uniunea Editorilor din România de suspendare a procesului de licitație pentru manualele de clasa a III-a și prelungirea termenului de depunere a ofertelor până pe 15 iulie.

Potrivit ministrului, solicitarea a fost "motivată", dar nu se încadrează în calendarul școlar.

"Procesul de achiziție începe la minimum șase luni între publicarea programelor școlare și data ofertelor. Programa a fost publicată la 13 ianuarie 2015, cele șase luni se duc la 15 iulie 2015. Perioada de depunere a contestațiilor este până pe 15 august, soluționarea contestațiilor — 15 septembrie. (...) În acest context, singura soluție, și asta este decizia, este aceea a retipăririi manualelor existente", a spus ministrul, citat de Agerpres.

Cîmpeanu a mai afirmat că în 30 de zile ministerul va demara licitația pentru manualele de clasa a IV-a.