Iohannis cheamă partidele la discuţii pe o temă importantă

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 05-06-2015 10:35
Actualizat: 05-06-2015 10:40

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat liderii partidelor parlamentare la o nouă rundă de consultări. Discuţiile vor avea loc luni, 8 iunie, de la ora 18.00, la Cotroceni, simultan cu toţi reprezentanţii partidelor.

Tema aleasă este Strategia Națională de Apărare a Țării, dar, cel mai probabil, va fi adusă în discuţia şi legislaţia electorală pentru Diaspora. Întâlnirea va avea loc în Sala de Consiliu.