Fratele lui Traian Băsescu, ELIBERAT din arestul la domiciliu

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 18-06-2015 10:28
Actualizat: 18-06-2015 11:16

Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte Traian Băsescu, scapă de arestul la domiciliu după reţeta Elenei Udrea.

Curtea Constituţională (CC) a decis, în 7 mai, că dispozițiile articolului 222 din Codul de procedură penală (CPP) încalcă legea fundamentală, întrucât nu este precizată durata maximă a arestului la domiciliu în procedura de cameră preliminară şi în cursul judecăţii în primă instanţă.

Vezi şi: Curtea Constituțională spune cum a fost eliberată Elena Udrea

Invocând decizia CCR, Mircea Băsescu a reuşit să scape de arestul la domiciliu, devenit necontituţional. Fratele fostului preşedinte va fi judecat în continuare sub control judiciar.

Mircea Băsescu, fratele președintelui, a fost trimis în judecată procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), pe 14 iulie 2014, pentru trafic de influență, după ce a cerut mari sume de bani de la membrii familiei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. La începutul anului 2011, după ce față de Sandu Anghel, cunoscut ca Bercea Mondial, s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, i-a remis lui Mircea Băsescu suma de 250.000 de euro, prin intermediul lui Marian Căpățână, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea cauzei referitoare la infracțiunea săvârșită de tatăl denunțătorului și a altor cereri incidente în respectiva cauză.