Efectul DNA: Decizii radicale luate de doi dintre cei mai bogaţi români

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 19-06-2015 07:29

Anchete DNA au lovit nu doar în clasa politică, ci şi în mediul de afaceri. Fie că sunt deja la închisoare sau sunt vizaţi de anchete importante, miliardarii români încep să-şi vândă afacerile. Ioan Niculae, patronul Interagro şi al clubului de fotbal Astra Giurgiu, şi Nicolae Dumitru "Niro", proprietarul complexului Dragonul Roşu, caută cumpărători pentru principalele lor afaceri.

Potrivit unor surse citate de ziarul Naţional, după ce a ajuns la închisoare, miliardarul Ioan Nicolae a luat decizia de a-şi înstrăina afacerile deţinute. Astfel, acesta caută cumpărători, mai ales pentru combinatele de îngrăşăminte deţinute, dar şi pentru restul afacerilor din agricultură. Drept urmare, este foarte posibil că miliardarul giurgiuvean să renunţe şi la echipa de fotbal pe care o deţine. Dacă în fotbal este greu de precizat cine se va mai bagă în „mocirla” din Liga 1, cu totul altfel par să stea lucrurile cu combinatele lui Niculae, mai multe companii multinaţionale fiind interesate de preluarea acestora. Ioan Niculae a fost condamnat la doi ani şi 6 luni de închisoare în dosarul "Mita la PSD", dar este cercetat şi în dosarul gazelor ieftine.

Considerat poarta de intrare a mărfurilor „Made în China” în Uniunea Europeană, controversatul complex comercial „Dragonul Roşu” şi-ar putea schimbă în curând proprietarul. Nicolae Dumitru "Niro" a căzut în malaxorul Justiţiei, concomitent cu schimbarea gărzii în serviciile secrete externe ale Republicii Populare Chineze. Până şi autorităţile statului au început să dea câteva raiduri prin „Dragonul Roşu”, speriind deja comercianţii care erau obişnuiţi cu liniştea absolută de aici. Astfel, afaceristul cercetat în dosarul "Microsoft" caută cumpărător pentru afacerea care l-a făcut celebru.

(Foto: adevarul.ro)