Eliberări pe bandă rulantă pentru că Parlamentul nu modifică condițiile arestului la domiciliu

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 28-06-2015 02:16
Actualizat: 28-06-2015 02:47

De două săptămâni, măsura arestului la domiciliu este blocată, pentru că Parlamentul întârzie modificarea procedurii penale. Curtea Constituţională a decis că, în forma actuala, această masură încalcă legea fundamentală. Concret, Curtea Constituţională a cerut precizarea perioadei maxime în care un inculpat poate sta în arest la domiciliu.

Măsura arestului la domiciliu a fost suspendată de către judecătorii Curţii Constituţionale, iar parlamentarii aveau la dispoziţie 45 de zile să corecteze articolul.

În aşteptarea unei decizii a Parlamentului, care trebuie să pună prevederile legii în acord cu cele ale Constituţiei, instanţele fie nu decid arestul la domiciliu, fie anulează această măsură, acolo unde era deja impusă.

Senatorii şi deputaţii intră, însă în vacanţă, până la toamnă. Săptămâna viitoare, parlamentarii din Comisia Juridică, cei care ar trebui să se ocupe de articol, mai lucrează doar luni şi nu au pe ordinea de zi acest proiect de lege.

Cu alte cuvinte, arestul la domiciliu expiră, iar consecinţa imediată este că sunt eliberaţi, puşi doar sub control judiciar, toţi cei care sunt trimişi în judecată.

Aşa au scăpat Elena Udrea, Mircea Băsescu, dar şi unii acuzaţi de infracţiuni foarte grave.

De exemplu, şapte tineri acuzaţi că au violat o elevă din Văleni au fost eliberaţi din arestul la domiciliu după ce magistraţii Judecătoriei Vaslui au dispus măsura invocând hotărârea Curţii Constituţionale.

 

În lipsa modificării legislative și unii politicieni cercetați au fost eliberați sub control judiciar: Elenei Udrea, Viorel Hrebenciuc sau Dorin şi Alin Cocoş.