Cine atacă Rusia pentru recuperarea Basarabiei

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 28-06-2015 12:14
Actualizat: 28-06-2015 12:28

Partidele românești sunt acuzate că se ceartă între ele pentru putere în loc să se bată pentru reunificarea țării. Acuzația îi aparține liderului PRU, deputatul Bogdan Diaconu, care arată că ”un teritoriu românesc a rămas suspendat dincolo de Prut și ținut la cheremul Rusiei pentru că statul român nu a făcut pași decisivi în a obține reîntregirea țării așa cum își doresc românii de pe ambele maluri ale Prutului”.

Potrivit lui Diaconu, ”este o caracteristică a partidelor politice din ultimii 25 de ani să fie într-un permanent conflict între ele și să ducă o luptă crâncenă pentru a pune mâna pe resursele țării, dar să fie absente de la împlinirea marilor idealuri naționale și să rămână mute în fața altor puteri atunci când vine vorba de a-și apăra țara”.

Liderul naționalist afirmă că astăzi, pe 28 iunie, la 75 de ani de la ultimatumul sovietic prin care România pierdea Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța, ”este momentul să reafirmăm dorința poporului român de reîntregire și de reparare istorică a raptului teritorial prin care națiunea română a fost divizată în mai multe părți”.

Președintele PRU a anunțat că va fi prezent duminică seara la comemorarea tragediei din 28 iunie 1940, la evenimentul organizat de Acțiunea 2012 în Piața Universității din București tocmai pentru că România trebuie să dea semnalul că nu va mai lăsa Basarabia în mâinile Rusiei încă o dată ” Nici Rusia, nici nimeni altcineva nu ne va împiedica să redevenim o singură țară, așa cum am fost și așa cum este dreptul nostru să fim!”, mai spune liderul PRU.