Merkel - primele declaraţii după eşecul negocierilor cu Grecia

Autor: Radu Pop, Colaborator
Publicat: 30-06-2015 09:31

Angela Merkel a afirmat este dispusă să reia negocierile cu Grecia după referendumul de duminica viitoare, dar a criticat guvernul elen pentru că nu a reuşit să ajungă la un compromis cu creditorii internaţionali, deşi a primit o ofertă generoasă, după cum a calificat-o ea. În două reuniuni separate la Berlin, cancelarul german a subliniat necesitatea unui compromis cu Atena şi a avertizat că eşecul monedei euro va fi şi un eşec al Uniunii Europene în ansamblul său.

Cancelarul Angela Merkel a respins ideea unui nou summit al zonei euro în următoarele zile, dar a spus că este gata să discute cu Grecia după referendum, când s-ar justifica şi o întâlnire a liderilor zonei euro. Angela Merkel a subliniat, totodata, că într-o negociere nimeni nu poate obţine 100% din ceea ce îşi doreşte. Cancelarul german a ţinut să afirme că nu poate să existe solidaritate din partea zonei euro fără responsabilitate din partea Greciei.

"Vreau să insist încă o dată că guvernul grec are tot dreptul să organizeze acest referendum. Totodată, este dreptul legitim al celorlalte 18 state din zona euro să aibă propria poziţie, iar ele au decis să nu prelungească programul de ajutorare a Greciei... Care este problema pe scurt: în opinia mea, ceea ce este crucial în această chestiune este că dacă moneda euro va eşua, întreaga Europă va eşua" a spus Angela Merkel într-o conferinţa de presă.