Premierul francez, citat în instanță pe tema declarațiilor despre romii din România

Autor: Radu Pop, Colaborator
Publicat: 02-07-2015 09:49

Premierul Frantei, Manuel Valls, a fost citat pentru joi dupa-amiaza la o instanta din Paris, în procesul intentat de o organizatie nonguvernamentala dupa declaratii controversate despre romi din România si Bulgaria, informeaza site-ul cotidianului Le Parisien, potrivit Mediafax.

Asociatia Vocea Romilor, activa în zona Seine-Saint-Denis, a depus plângere în justitie împotriva lui Manuel Valls, pe care îl acuza de "instigare la ura rasiala" dupa declaratii facute în anul 2013.

Manuel Valls a declarat, în septembrie 2013, în calitatea de ministru de Interne, ca romii din Franta nu doresc sa se integreze, apreciind ca "au vocatia de a reveni în România si Bulgaria".

Pentru aceasta declaratie, actualul premier al Frantei a primit citatie de a se prezenta joi dupa-amiaza la Curtea de Apel din Paris.

Tribunalul din Paris a declinat competenta în acest caz, dosarul fiind transmis Curtii de Apel.