Grecia nu vrea "niciun program de reforme", afirmă Wolfgang Schaeuble

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 04-07-2015 09:20

Ministrul german de finanţe, Wolfgang Schaeuble, a afirmat într-un interviu apărut în ediţia de sâmbătă a unui cotidian german că eşecul negocierilor cu guvernul grec era "previzibil", pentru că Atena "nu vrea niciun program de reforme", scrie AFP. 

"Cunoşteam datele economice şi, dacă luam în serios declaraţiile făcute de Alexis Tsipras înainte şi după (alegerea sa în ianuarie), atunci puteam şti că guvernul grec nu vrea niciun program de reforme", a declarat în interviul acordat ziarului de mare tiraj Bild. 

"Este motivul pentru care am fost de la început foarte sceptic în ce priveşte rezultatul discuţiilor cu guvernul de la Atena. Că scepticismul mi-a fost în cele din urmă confirmat, într-adevăr nu mă miră", a continuat demnitarul german, adept al unei poziţii ferme în relaţia cu Grecia. 

"Că vor fi cu (moneda) euro sau pentru moment fără: numai grecii pot răspunde la această întrebare", a atras atenţia Wolfgang Schaeuble, cu mai puţin de 48 de ore până la referendumul convocat de guvernul elen, adăugând: "Un lucru este clar, nu îi vom abandona pe oamenii din Grecia". 

El a apreciat ca "relativ slab" pentru celelalte bănci "pericolul de contagiere" de la instituţiile bancare din Grecia. "Pentru moment, băncile sunt închise", iar sistemul european de supraveghere bancară "observă situaţia", a mai afirmat ministrul german de finanţe. 

"Pieţele au reacţionat deja în mod foarte prudent în ultimele zile. Aceasta arată că problema poate fi ţinută sub control", a menţionat Wolfgang Schaeuble.AGERPRES