Barack Obama, convorbire telefonică de urgență cu Alexis Tsipras

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 07-07-2015 19:55
Actualizat: 07-07-2015 23:25

Preşedintele american Barack Obama şi premierul grec Alexis Tsipras au avut marţi o convorbire telefonică în cursul căreia liderul de la Casa Albă şi-a exprimat dorinţa ca negocierile dintre Atena şi creditorii săi internaţionali să aibă un rezultat fericit, informează agenţia de presă elenă ANA, preluată de AFP.

Potrivit ANA, dialogul telefonic a avut loc în timp ce Alexis Tsipras se află la Bruxelles, unde el urmează să aibă o întâlnire cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, cu cancelarul german Angela Merkel şi cu preşedintele francez François Hollande, înainte de a participa la summitul european extraordinar, crucial pentru soarta Greciei şi pentru zona euro.

Casa Albă declara luni, prin purtătorul său de cuvânt Josh Earnest, că Atena şi liderii europeni ar trebui să încerce găsirea unui compromis cu privire la criza datoriei greceşti, compromis care să permită rămânerea ţării în zona euro, scrie agerpres.ro