Ministrul Justiției: Ponta nu are motive sa își dea demisia

Autor: Radu Pop, Colaborator
Publicat: 08-07-2015 12:18

Ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, a declarat miercuri, ca, din punctul sau de vedere, premierul Victor Ponta nu are motive sa îsi dea demisia.

'Nu am vorbit cu premierul Ponta astazi. Asa cum v-am spus ultima data, am vorbit acum câteva zile. Am vazut pe fluxurile de stiri ca s-a întors la Guvern astazi. Nu pot decât sa ma bucur de acest lucru', a declarat miercuri Robert Cazanciuc, la sediul Consiliului Superior al Magistraturii.

Întrebat despre faptul ca în spatiul public se discuta despre o eventuala demisie a premierului, Cazanciuc a replicat: 'Cum v-am mai spus, din punctul meu de vedere, cred ca premierul Ponta nu are motive sa îsi dea demisia'.

Victor Ponta este urmarit penal în dosarul Turceni - Rovinari pentru fals în înscrisuri sub semnatura privata, complicitate la evaziune fiscala în forma continuata si spalare de bani, în calitate de avocat, (reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat 'Ponta Victor-Viorel').

Premierul Victor Ponta a ajuns miercuri la Palatul Victoria, el întorcându-se din Turcia unde, pe 16 iunie, a fost operat la un genunchi.

În perioada în care a lipsit din tara, atributiile premierului au fost exercitate de vicepremierul Gabriel Oprea, ministru al Afacerilor Interne.

AGERPRES