Premierul sarb, atacat cu pietre in scandari 'Allah Akbar' la comemorarea masacrului Srebrenica

Autor: A. Dumitrescu, Redactor
Publicat: 11-07-2015 14:29
Actualizat: 11-07-2015 15:52

Premierul sârb Aleksandar Vucic a fost nevoit să plece sâmbătă de la ceremonia care comemora împlinirea a 20 de ani de la masacrul de la Srebrenica, după ce o parte dintre participanţi au început să-l huiduie şi să arunce cu pietre în direcţia lui şi a delegaţiei sale, relatează Reuters şi AFP.

Potrivit Reuters, delegaţia premierului sârb a fost văzută îndreptându-se în viteză spre maşinile situate pe un deal din apropierea locului de desfăşurare a ceremoniei, dar precizează că nu ştie dacă Aleksandar Vucic a părăsit definitiv locul incidentului. AFP relatează că Vucic a plecat în fugă din cimitirul memorial, înconjurat de membrii serviciului său de pază, în timp ce organizatorii lansau prin portavoci apeluri la calm.

Aleksandar Vucic a depus o floare în faţa unui monument pe care se află numele a celor peste 6.200 de victime identificate şi înmormântate în acest cimitir, când mulţimea a început să scandeze "Allah Akbar" (Dumnezeu e mare) şi să arunce cu pietre în direcţia lui.

Înainte de a pleca spre Bosnia, premierul sârb a dat publicităţii un comunicat în care a condamnat "crima monstruoasă" de la Srebrenica.

"Au trecut 20 de ani de la teribila crimă din Srebrenica. Nu există cuvinte care să poată fi rostite pentru a exprima tristeţea şi regretele pentru victime, nici furia faţă de cei care au comis această crimă monstruoasă", a notat Vucic într-o scrisoare deschisă, însă fără a folosi cuvântul "genocid".

Mii de persoane sunt prezente sâmbătă la Srebrenica pentru a participa la ceremoniile care marchează 20 de ani de la masacrarea a 8.000 de bărbaţi şi băieţi musulmani.

AGERPRES