Ieșirea Greciei din zona euro - variantă oficială

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 12-07-2015 20:36

Miniştrii de finanţe din zona euro (Eurogrup) au transmis duminică liderilor statelor lor un document care evocă în mod clar opţiunea unei 'ieşiri temporare a Greciei din zona euro', potrivit AFP.

''În cazul eşuării găsirii unui acord, Grecia s-ar putea vedea în situaţia de a i se propune negocierea rapidă a unei ieşiri temporare din zona euro, cu posibilitatea restructurării datoriei sale'', se menţionează în documentul citat.

Grecia a solicitat recent un nou ajutor financiar de la zona euro - estimat la circa 74 de miliarde de euro pe trei ani - şi a propus finalizarea unui program de reforme ambiţios. 

Pentru a putea începe negocierile cu Atena, miniştrii de finanţe din zona euro au cerut ca Grecia să modifice taxa pe valoarea adăugată şi sistemul de pensii, să extindă baza de impozitare pentru a creşte veniturile la buget şi să crească independenţa Oficiului naţional de statistică (Elstat). 

Discuţiile continuă în prezent la Bruxelles la nivelul şefilor de stat şi de guvern din zona euro, care trebuie să decidă dacă sunt sau nu îndeplinite condiţiile pentru începerea negocierilor cu Atena privind un nou program de asistenţă financiară de la creditorii internaţionali (Comisia Europeană, FMI şi Banca Centrală Europeană), al treilea program de acest fel în ultimii cinci ani.