Cutremur puternic în Japonia

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 13-07-2015 07:07

Un cutremur cu magnitudinea 5,7 s-a produs în cursul nopţii de duminică spre luni în sud-vestul Japoniei, unde s-a resimţit puternic, potrivit Agenţiei naţionale de meteorologie, iar presa locală a anunţat că trei persoane au fost rănite, scrie AFP. 

Seismul a avut loc la ora locală 02.52 (duminică, 17.52 GMT) în sudul prefecturii Otia, la o adâncime de 55,3 kilometri, lovind, de asemenea, regiunile învecinate Ehime şi Kumamoto, a precizat Agenţia de meteorologie. 

Trepidaţiile s-au resimţit într-o vastă zonă din insulele Kyushu - locul epicentrului - şi Shikoku, precum şi în sud-vestul insulei principale Honshu. 

"Există riscul unor replici puternice în săptămânile următoare", a avertizat într-o conferinţă de presă Yohei Hasegawa, un meteorolog din cadrul agenţiei, care a precizat că "se pot produce alunecări de teren şi prăbuşiri în zona zguduită cel mai puternic", asupra căreia s-au abătut ploi violente în ultimele săptămâni. 

Acest cutremur nu a fost urmat de alertă pentru tsunami. 

Cel puţin trei persoane au fost rănite, potrivit agenţiei de presă Jiji care nu a oferit alte detalii. 

La centrala nucleară Ikata, situată în prefectura Ehime, nu a fost semnalată nici anomalie, a informat operatorul Shikoku Electric Power. 

Cele trei reactoare ale instalaţiei sunt oprite în prezent, ca şi restul din arhipelagul nipon, pentru reactualizare în conformitate cu normele mai stricte adoptate după accidentul de la Fukushima, din martie 2011. 

Japonia este situată la joncţiunea a patru plăci tectonice şi înregistrează anual circa 20% din cele mai violente cutremure din lume, informează Agerpres.