Se strang randurile in jurul lui Liviu Dragnea

Autor: A. Dumitrescu, Redactor
Publicat: 20-07-2015 16:13

Filiala PSD Neamţ îl susţine pe Liviu Dragnea pentru preşedinţia interimară a PSD, în echipă cu Rovana Plumb şi ceilalţi lideri ai formaţiunii, a declarat, preşedintele filialei, deputatul Ionel Arsene.

'Ambele variante, şi Rovana Plumb şi Liviu Dragnea, sunt bune, dar noi credem că acum PSD are nevoie de Liviu Dragnea. Susţinerea noastră este pentru Liviu Dragnea, în echipă cu Rovana Plumb şi ceilalţi lideri ai partidului', a afirmat deputatul Ionel Arsene, pentru Agerpres.

În privinţa datei Congresului PSD, liderul filialei a declarat că încă sunt analizate cele trei variante.

'Sunt trei variante, respectiv în noiembrie 2015, februarie 2016 sau după alegerile locale şi parlamentare. Fiecare variantă are plusuri şi minusuri şi vom vedea cum decide Comitetul Executiv. Noi încă analizăm şi vom lua decizia cea mai bună', a mai precizat preşedintele PSD Neamţ.