ANI a mai descoperit un incompatibil

Autor: Radu Pop, Colaborator
Publicat: 27-07-2015 14:42

Agenția Națională de Integritate informează, prin intermediul unui comunicat de presă, că a constat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților în cazul lui Mihai PRISĂCARIU, fost Consilier de soluționare a contestațiilor în cadrul C.N.S.C.:

Agenția Națională de Integritate a constatat  încălcarea regimului juridic al incompatibilităților de către PRISĂCARIU MIHAI, fost Consilier de soluționare a contestațiilor în cadrul Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (C.N.S.C.), întrucât, în perioada 23 februarie 2010 — 29 ianuarie 2014, a deținut, simultan cu funcția publică în cadrul C.N.S.C., și funcțiile de consilier, respectiv Director general al Unității Centrale pentru Coordonarea Parteneriatului Public Privat din cadrul Secretariatului General al Guvernului.

PRISĂCARIU MIHAI a deținut funcția publică de consilier de soluționare a contestațiilor în cadrul Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor în perioada 12 septembrie 2006 — 29 ianuarie 2014.

Astfel, PRISĂCARIU MIHAI a încălcat dispozițiile art. 94, alin. (1) și alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/ 2003, potrivit cărora 'Calitatea de funcționar public este incompatibilă cu orice altă funcție publică decât cea în care a fost numit, precum și cu funcțiile de demnitate publică; Funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate, după cum urmează [...] în cadrul autorităților sau instituțiilor publice'.

Persoana evaluată a fost informată despre declansarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază — de a fi asistată sau reprezentată de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. PRISĂCARIU MIHAI a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

'Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat [...] încălcarea obligațiilor legale privind [...] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective [...]'.

'Persoana [...] față de care s-a constatat [...] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică [...] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului'.

Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.