Traian Băsescu ar putea fi urmărit penal în dosarul răpirii jurnaliştilor

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 04-08-2015 12:04
Actualizat: 04-08-2015 15:31

Traian Băsescu ar putea fi urmărit penal în dosarul răpirii jurnaliştilor din Irak. Decizia va fi luată astăzi de Curtea Supremă, relatează Antena 3.

Vezi şi: Reactia lui Basescu la acuzatiile lui Hayssam

Dosarul a ajuns Înalta Curte, după ce Judecătoria Sectorului 5 a decis să decline competenţa asupra redeschiderii cauzei în urma unei plângeri depuse de Corneliu Vadim Tudor. Acesta a afirmat că îşi bazează sesizarea pe afirmaţiile făcute de fostul procuror Ciprian Nastasiu, în cartea sa.

Şi Omar Hayssam a declarat într-un interviu scris acordat Antena 3, pe 30 mai, că în opinia sa nu a existat o răpire propriu-zisă, iar omul din spatele întregii afaceri ar fi Mohamad Yassin.

Plângerea a fost făcută de Corneliu Vadim Tudor la Secția de Urmărire Penală și Criminalistică de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Șefa secției, Camelia Sutiman, a decis începerea urmăririi penale.

A fost primul dosar redeschis pe numele lui Traian Băsescu. Surse judiciare spun că redeschiderea ar fi fost impusă de procurorul general Tiberiu Nițu. Acesta NU ne-a răspuns la telefon pentru a confirma informația.

Redeschiderea dosarului trebuia confirmată de o instanță de judecată. Surse judiciare spun că, prima dată, Sutiman ar fi trimis dosarul pentru confirmarea redeschiderii la Judecătorie, instanță care și-a declinat competența către Tribunalul București. Instanța Tribunalului, constatând calitatea de parlamentar a lui Vasile Blaga, a trimis dosarul la Înalta Curte, competentă să judece dosare cu parlamentari.

Cererea Parchetului se judecă în Camera de Consiliu, fără citarea părților, spun specialiștii, cu toate că CCR  a decis că este neconstituțional ca astfel de plângeri să fie judecate fără citarea părților. Însă, cum CCR nu și-a motivat decizia și nici nu a publicat-o în Monitorul Oficial, nu poate fi aplicată (a se vedea cazul Rarinca).