Liberalii cer negocieri cu PSD: Nu vrem ca noi, dar poate putem amâna câte ceva

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 04-08-2015 12:34
Actualizat: 04-08-2015 13:03

Prim-vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu spune că liberalii vor cere PSD să amâne aplicarea unor măsuri fiscale, el menţionând că la consultările pe care le-a solicitat, PNL ar urma să vină cu calcule şi să pună în discuţie ce măsuri pot intra în vigoare de la 1 ianuarie şi care ar trebui amânate.

"Noi o să venim cu calculele în faţa colegilor parlamentari şi o să discutăm cu ei care sunt măsurile care pot intra imediat de la 1 ianuarie şi care vor trebui amânate şi cu cât timp vor trebui amânate, astfel încât măsura să fie sustenabilă, pentru că datorită faptului că Guvernul Ponta nu a luat toate măsurile de restructurare a pierderilor din economia românească sau a cheltuielilor inutile din economia românească, nu pot fi aplicate toate de la 1 ianuarie", a declarat, la RFI, Teodor Atanasiu, referitor la consultările cu PSD.

"Noi nu ţinem neapărat să fie cum spunem noi TVA. Poate fi oricare din celelalte măsuri amânată sau renunţat temporar la ea, astfel încât să-şi facă efectul celelalte măsuri, să vedem că ajungem să colectăm mai mult pe creşterea bazei de impozitare şi să putem folosi toate măsurile de relaxare fiscală în final", a afirmat liberalul.

Copreşedintele PNL Vasile Blaga a declarat, luni, în contextul discuţiilor privind reexaminarea Codului Fiscal, că reducerea TVA ar putea fi aplicată în două etape, astfel încât Taxa pe Valoarea Adăugată să fie redusă la 21% de la 1 ianuarie 2016 şi la 19%, de la 1 iulie.

PNL propune partidelor parlamentare data de 17 august pentru consultări pe tema macrostabilităţii economice.