Statele Unite şi aliaţii au bombardat Siria și Irakul

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 06-08-2015 22:00
Actualizat: 06-08-2015 23:51

Statele Unite şi aliaţii au efectuat miercuri 27 de lovituri aeriene contra militanţilor Statului Islamic în Siria şi Irak, a anunţat joi armata americană, informează Reuters.

Unsprezece lovituri au fost efectuate în Siria, inclusiv şapte în apropierea oraşului Hasaka, a declarat armata SUA într-un comunicat joi. În Irak, obiective ale militanţilor au fost lovite în 16 raiduri în apropierea a opt oraşe diferite, adaugă comunicatul.

Pentagonul a anunţat miercuri că armata americană a efectuat prima lovitură cu o dronă de la o bază din Turcia împotriva unor ţinte ale Statului Islamic în Siria. Comunicatul de joi afirmă că loviturile au fost efectuate cu avioane de luptă şi drone, dar nu precizează de unde ele au decolat, scrie agerpres.ro