Ambasadorul Ungariei, critici la adresa lui Victor Ponta

Autor: A. Dumitrescu, Redactor
Publicat: 09-08-2015 20:16

Ambasadorul Ungariei in Romania, Botond Zakonyi, il critica pe premierul Victor Ponta pentru modul in care s-a pus in antiteza cu premierul Ungariei Viktor Orban, prezentandu-se pe sine ca fiind Victor 'baiatul bun' spre deosebire de Viktor 'baiatul rau'.

Intrebat cine sunt politicienii romani care au jignit Ungaria, ambasadorul l-a nominalizat pe Victor Ponta.

"Aș putea să vă dau multe exemple, pentru că la un moment dat am început să colecționez declarațiile publice ale părții române. Ar putea fi vorba despre o dezbatere între dreapta (Partidul Popular European) și stânga (Partidul Socialist), dar după părerea mea aceasta nu este de natură ideologică. Cu toate că în 2012, când dreapta a pierdut guvernarea, unul dintre subiecte a fost autonomia UMF Târgu Mureș, acceptată de cei care au plecat de la putere, dar respinsă de cei care au venit. Așa și-a început Victor Ponta cele două roluri pe care le joacă: Victor, băiatul bun, și Viktor, băiatul rău. European, social-democrat, pentru rolul de Victor cel bun, și naționalist, antieuropean, pentru rolul ­celălalt", a spus ambasadorul Ungariei intr-un interviu pentru Romania Libera.

Totodata el a precizat ca Ponta nu este un obstacol in calea relatiilor bune cu Ungaria, insa exista 'senzatia ca face pasi inapoi'.

"Nu, nu cred că e un obstacol. Nu e treaba mea să spun că guvernul român respinge cooperarea dintre cele două țări, dar există senzația că face pași înapoi", a mai spus ambasadorul.