Ponta, sabotat din interior? (Zvon)

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 14-08-2015 08:39

Victor Ponta ar putea să fie trădat de o parte din propriii colegi la moțiunea de cenzură, este una din variantele care circulă în UNPR, au declarat surse din coaliție pentru STIRIPESURSE.RO.

Varianta a apărut în contextul în care UNPR dă asigurări către PNL că oamenii lui Gabriel Oprea nu vor trăda în Parlament pentru că UNPR nu dă jos “niciodată” Guvernul din care face parte.

Astfel, Guvernul ar putea să cadă doar în două scenarii, spun UNPR-iștii: fie Victor Ponta demisionează, fie este trădat de parlamentarii PSD la moțiunea de cenzură a PNL.

Ponta a dat recent asigurări că nu va demisiona dar a menționat că "linia roșie" pentru el este TVA-ul de 20%.