Decizie radicală luată de Simona Halep după înfrângerea cu Serena Williams

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 24-08-2015 07:20

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA, a luat o decizie drastică după ce a disputat, duminică, finala turneului de la Cincinnati, pierdută în faţa americancei Serena Williams, locul 1 WTA. Românca a decis să se retragă de la Connecticut Open, din cauza unei accidentări la coapsa stângă.

"Îmi pare foarte rău că trebuie să mă retrag de la New Haven. Iubesc turneul şi am amintiri plăcute aici, reuşind să câştig titlul în trecut. Am avut câteva săptămâni dificile care m-au lăsat cu dureri la piciorul stâng şi, din nefericire, nu pot să mă forţez să joc atât de aproape de US Open", a declarat Halep, într-un comunicat, citat de presa americană, potrivit Mediafax.

Astfel, următoarea competiţie la care va participa Simona Halep este US Open, ultimul Grand Slam al anului, care va începe la 31 august.

În ciuda înfrângerii suferite la Cincinnati, Halep va fi, începând de luni, pe locul 2 WTA, detronând-o de pe această poziţie pe rusoaica Maria Şarapova. Totodată, românca va fi cap de serie numărul 2 la US Open.

Vezi şi: Simona Halep a pierdut DRAMATIC cu Serena Williams în finala de la Cincinnati