Gorghiu dupa intalnirea cu Dragnea: PSD nu il mai vrea pe Ponta. Ce plan au facut impreuna

Autor: A. Dumitrescu, Redactor
Publicat: 31-08-2015 19:52
Actualizat: 31-08-2015 21:55

Co-presedintele PNL Alina Gorghiu a declarat luni ca la intalnirea de saptamana trecuta unde au participat liderii partidelor politice, inclusiv Liviu Dragnea, a fost 'PSD-ul care nu il mai vrea pe Victor Ponta' si cu acest PSD a convenit directionarea deficitului bugetat pentru investitii si scaderea poverii pe munca in anii urmatori.

"Acest guvern nu mai exista, este un guvern pus la colt de propriul partid. Marea mea spaima este ca aceasta batalie pentru transferul de putere din PSD afecteaza administratia.

Nu se intampla nimic la Guvern. In doua saptamani incepe scoala. La Suceava eram cand am spus ca 56% din unitatile de invatamant nu au autorizatie sanitara. Daca mergi din rau in mai rau, nu te duci acasa? Elevii de clasele 11 - 12 spera ca vor beneficia manuale gratuite.

Elevii de clasa a treia nu au manuale - sunt aceeasi care n-au avut manuale nici in clasa 1 nici in clasa a doua.

Eu nu stiu ce face Ponta cu banii, cu excedentul bugetar. Nu baga banii in investitii.

La intalnirea de saptamana trecuta a fost PSD-ul care nu il mai vrea pe Victor Ponta. Ponta a avut o strategie nociva pentru Romania, taierea investitiilor. Am reusit sa ii convingem ca e bine ca deficitul bugetat sa mearga catre investitii. Am convenit si sa scadem povara pe munca, taxele pe munca", a spus Gorghiu la Realitatea TV.