Un primar a fost reținut după ce a condus microbuzul școlar: Nu are permis

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 02-09-2015 17:37

Primarul comunei Dîrvari, Vasilică Ologu, a fost reţinut miercuri pentru comiterea infracţiunilor de conducere a unui autovehicul fără permis şi abuz în serviciu, au declarat surse din cadrul IPJ Mehedinţi.

Poliţiştii au oprit miercuri, în trafic, pe drumul judeţean DJ 562, un microbuz şcolar destinat transportului elevilor la volanul căruia se afla primarul comunei Dîrvari, Vasilică Ologu.

Verificările efectuate au scos în evidenţă faptul că bărbatul, în vârstă de 52 de ani, prins la volanul autovehiculului, nu poseda permis de conducere.

Surse din cadrul IPJ Mehedinţi au declarat că acesta a fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în arest, el fiind acuzat de conducere ilegală pe un drum public a unui autovehicul şi pentru abuz în serviciu.

În cursul zilei de joi acesta va fi prezentat unei instanţe a Tribunalului Judeţean Mehedinţi cu propunerea de arestare preventivă până la soluţionarea cauzei penale, scrie agerpres.ro.